Noua Honda Civic pentru Europa va avea doar versiune full-hybrid cu benzinare de 1,5 și 2,0 litri

Autor: Mihai Morcovescu 12 ian. 2022 Știri auto

Dezvăluită în vara anului trecut, versiunea europeană a noii generații Honda Civic va fi oferită într-o singură versiune full-hybrid. Aceasta va fi lansată în toamna acestui an sub forma unui hatchback compact cu cinci uși și va marca 50 de ani de carieră a modelului.

Noua Honda Civic va rivaliza cu modele consacrate precum Volkswagen Golf, Ford Focus și noul Peugeot 308.

Interiorul nu va diferi mult de versiunea destinată pieței americane

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Viitoarea generație a hatchback-ului va fi oferită clienților europeni doar în versiune full-hybrid. Practic, japonezii au procedat ca în cazul modelelor Jazz Hybrid, HR-V Hybrid și CR-V.

Mișcarea face parte din procesul de electrificare al gamei europene Honda, care ar trebui finalizat în 2025. Când va fi lansată pe piață, cea de-a unsprezecea iterație aHonda Civic va putea fi comandată doar în configurația full-hybrid.

Conform informațiilor publicate de Autoblog, gama de motoare ar trebui să includă motorul pe benzină 1.5 e:HEV. Acesta va fi disponibil în două variante de putere: 109 CP și 131 CP. De asemenea, din gamă va mai face parte unitatea pe benzină 2.0 e:HEV, care produce 184 CP. Este același propulsor de pe SUV-ul compact CR-V Hybrid.

Noua generație Honda Civic va fi oferită doar în varianta hatchback cu cinci uși. Ulterior, va fi disponibilă și versiunea sedan compact, care va avea o siluetă sportivă de coupé cu patru uși. Ulterior, în afară de declinația sportivă Type-R deja confirmată, în gamă ar putea fi introdusă configurația e:PHEV cu propulsie plug-in hybrid.

Versiunea europeană a hatchback-ului Civic va fi asamblată în fabricile Honda din Japonia. Acesta Modelul va fi construit pe o versiune îmbunătățită a platformei utilizată de actualul Civic un plus de rigiditate.

Specificațiile europene ale noului Civic hatchback vor fi anunțate în perioada următoare. Lansarea comercială va avea loc în toamna lui 2022.

Sursa: Autoblog


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Honda


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide